3 metode de relaxare

20.02.2019

Viața cotidiană poate să fie extenuantă uneori, tocmai de aceea simțim adesea nevoia de a ne rupe de tot și de a ne relaxa. Din păcate, în timpul săptămânii nu îmi permit luxul de a mă relaxa, fiindcă întotdeauna se găsește ceva de făcut, însă în weekend profit la maxim de timpul meu liber. 

Pe lângă faptul că fac mai multă mișcare în weekend și că acord o și mai mare atenție rutinei mele de frumusețe, am și alte metode de a mă relaxa, metode pe care le voi împărtăși cu voi astăzi. 

1. Netflix

Sunt o mare iubitoare de seriale și de filme, dintotdeauna am fost și voi fi mereu, iar Netflixul îmi stă mereu la îndemână pentru a mă delecta. Nu știu fiecare abonament în parte cât costă, însă abonamentul pe care îl am eu costă undeva în jur de 11-12 euro(mai exact în jur de 60 de lei), dar își merită fiecare bănuț. 

Fie că mă uit seara târziu când ajung să mă întind în pat, fie că îmi petrec întregul weekend vizionând seriale, Netflixul e mereu acolo.

2. Citesc

În prezent citesc (sau cel puțin încerc, după cum îmi permite timpul) Cu sânge rece de Truman Capote. Este un roman polițist care te prinde după primele pagini citite, un roman plin de acțiune și mister. 

Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele dintotdeauna a fost cititul, însă în ultima perioadă timpul nu ține cu mine și ajung cu greu să citesc ce îmi place. De obicei citesc când sunt singură, în deplină liniște, deconectându-mă de la internet și de la toate rețelele de socializira. Astfel, cumva, reușesc să mă amestec și eu în acțiunea din carte și să simt fiecare trăire a fiecărui personaj. 

3. Colorez

Da, știu cum sună! Dar este dovedit științific că arta coloratului are rolul de a relaxa persoana care colorează. Aceste cărți de colorat au devenit extrem de populare în ultimii ani, le întâlnim peste tot în librării și supermarket-uri la diferite prețuri. Prețurile diferă, majoritatea fiind ușor cam scumpișoare, însă există și alternative mai ieftine. Spre exemplu, eu mi-am luat cartea din Lidl la prețul de 15 lei, am mai dat 20 și ceva de lei pe creioanele colorate și mi-am format trusa pentru relaxare.

Partea bună este că ai deplină libertate de exprimare, îți poți lăsa imaginația să zburde în lumea culorilor, iar după ce ai terminat de completat un întreg desen te vei simți eliberat de tot stresul acumulat. La mine cel puțin a funcționat de fiecare dată.

Cam acestea sunt principalele mele metode de relaxare, metode care sper să vă inspire și pe voi!

Voi cum vă relaxați?

Până data viitoare,

Miruna

© 2019  Creat  de Miruna Maria N
Creat cu Webnode
Creați un site gratuit! Acest site a fost realizat cu Webnode. Creați-vă propriul site gratuit chiar azi! Începeți